Bazinul de înot ”Gheorghe Demeca” se închide temporar

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș anunță sistarea antrenamentelor de înot și a orelor pentru programul cu publicul doritor de mișcare, în perioada 23 iulie -16 septembrie 2018, în bazinul de înot ”Gheorghe Demeca”. În perioada amintită se vor efectua reparații capitale la sistemul de incalzire și filtrare a apei, lucrări care necesită evacuarea apei din bazin.

Din anul 1983, de la darea în folosință a bazinului de înot, s-au făcut reparații curente și unele modernizări, dar instalația de încălzire și filtrare a apei nu a fost cuprinsă în aceste reparații, aceasta fiind uzată fizic și moral.
Ne cerem scuze iubitorilor de înot pentru disconfortul creat, iar pe cei care și-au achiziționat abonamente îi anunțăm că li se va prelungi valabilitatea cu perioada reparațiilor.

Director executiv
Enikő KRIZSANOVSZKI